Bucureștenii vor avea apă CALDĂ și CĂLDURĂ, chiar dacă RADET dă faliment! ELCEN, explicații după ce s-a vehiculat că ar putea falimenta alături de Regie

Publicat: 19/02/2019, 12:58
Actualizat: 25/03/2019, 20:58

„În eventualitatea intrării în procedură de faliment a RADET, ELCEN are disponibilitatea de a asigura energia termică necesară populației în condițiile asigurării plății energiei termice și a subvenției de către PMB. Mai mult decât atât, ELCEN își manifestă deschiderea și disponibilitatea pentru identificarea unor soluții legale care să permită funcționarea optimă a serviciului public de termoficare în municipiul București”, au precizat, marți, reprezentanții ELCEN, într-un comunicat de presă.

Reprezentanții ELCEN dau asigurări că nu va fi periclitată niciun moment furnizarea agentului termic și recomandă populației să abordeze această situație cu calm, întrucât se depun toate eforturile pentru preîntâmpinarea oricăror situații de blocaj cu repercusiuni majore.

„ELCEN dezminte afirmațiile făcute în spațiul public potrivit cărora eventuala intrare în faliment a RADET ar atrage imediat falimentul ELCEN. În acest sens, se evidențiază necesitatea ca Primăria Municipiului București să își îndeplinească în continuare responsabilitatea de achitare a subvenției conform obligațiilor asumate”, au subliniat reprezentanții ELCEN.

În ceea ce privește planul de reorganizare al RADET supus votului Adunării Creditorilor, ELCEN a precizat că, încă de la depunerea acestuia, respectiv din februarie 2018, a atras atenția, în acord cu poziția creditorilor ELCEN, asupra faptului că varianta de plan propusă nu întrunește condițiile de legalitate și viabilitate pentru a putea fi votat de către creditori și a solicitat modificarea acestuia, precum și aprobarea de către CGMB.

„Punctul de vedere al ELCEN a fost însușit și de ceilalți creditori ai RADET, conform deciziilor luate în Comitetul Creditorilor RADET. ELCEN își va menține poziția exprimată în mod constant pe parcursul procedurii de insolvență a RADET de a susține reorganizarea acestei societăți, însă doar cu recuperarea creanțelor creditorilor RADET la un nivel satisfăcător, astfel cum este prevăzut și în Planul de reorganizare al ELCEN. Întreaga responsabilitate pentru potențiala deschidere a procedurii de faliment este a administratorilor RADET care au refuzat în mod constant să dea curs solicitărilor creditorilor RADET de modificare a Planului de reorganizare în oglindă cu Planul de reorganizare al ELCEN”, au explicat reprezentanții ELCEN.

Referitor la activitatea proprie, ELCEN a precizat faptul că societatea se află în procedură de reorganizare judiciară, judecătorul-sindic confirmând, la data de 22 octombrie 2018, Planul de reorganizare al ELCEN.

„Administratorii ELCEN depun eforturi pentru reorganizarea activității societății conform Planului de reorganizare confirmat. ELCEN urmărește asigurarea unei stabilități la nivelul sistemului, luând toate măsurile necesare pentru evitarea oricăror riscuri ce ar putea afecta condițiile decente de trai ale locuitorilor racordați la sistemul centralizat de termoficare„, au concluzionat reprezentanții ELCEN.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Simona Halep renunță. Decizia luată de marea campioană a României
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Cristian Șofron, unul dintre copiii-fenomen ai cinematografiei din România, invitat la Altceva cu Adrian Artene
×